Evaluare pentru autism la adulți – Brașov
Evaluare psihologică pentru adulții care se întreabă dacă felul în care percep, comunică și se raportează la ceilalți ține de spectrul autist.
Cui se adresează
Mulți adulți din spectrul autist, mai ales cei înalt funcționali, ajung la evaluare târziu, după ani în care dificultățile lor au fost puse pe seama altor cauze. Autismul la adulți este frecvent confundat cu tulburările de personalitate, cu anxietatea sau cu ADHD-ul.
Evaluarea este potrivită dacă te regăsești în situații ca acestea:
- interacțiunile sociale îți cer un efort mare, chiar dacă le faci bine; după ele ai nevoie de mult timp ca să-ți revii;
- simți că „joci un rol” ca să te potrivești printre ceilalți;
- ești foarte sensibil la zgomote, lumini, mirosuri sau texturi;
- ai nevoie de rutină și previzibilitate, iar schimbările neașteptate te dezechilibrează;
- ai interese intense, de lungă durată, și un mod aparte de a gândi detaliile;
- ai primit alte diagnostice care nu par să explice tot ce trăiești.
Cum decurge evaluarea
- Discuția inițială: ce te aduce la evaluare, dezvoltarea ta din copilărie până azi, relațiile, munca și viața de zi cu zi.
- Instrumente standardizate: chestionare și scale validate pentru adulți – AQ-10 / AQ (coeficientul de spectru autist), SRS-2 (scala de responsivitate socială) și CAT-Q (chestionarul despre camuflarea trăsăturilor autiste).
- Heteroevaluarea: ca în toate evaluările neurodivergențelor, folosim și chestionare completate de aparținători (de exemplu părinți, partener sau alte persoane care te cunosc bine), iar ADI-R este un interviu cu un aparținător despre dezvoltarea ta din copilărie.
- Diagnosticul diferențial: verific ce altceva poate explica dificultățile – anxietate socială, trăsături de personalitate, ADHD, depresie.
- Prezentarea rezultatelor: într-o ședință separată de cele de evaluare, opțională, îți explic concluziile și recomandările, pe înțelesul tău.
Durata: evaluarea are între 5 și 7 ședințe, de aproximativ 90 de minute fiecare. Numărul depinde mai ales de cât de repede reușim să strângem datele, inclusiv chestionarele aparținătorilor.
Unde: de preferat la cabinet, în Brașov. În anumite condiții, evaluarea se poate face și online.
Tarif
170 lei/ședință – Evaluare pentru autism la adulți – ședință de aproximativ 90 de minute
Tariful este pe ședință și include tot ce ține de evaluare: discuția inițială, testele, raportul scris și prezentarea rezultatelor. Nu există costuri suplimentare.
Ce primești și ce să ai la tine
La final primești un raport psihologic scris, cu concluziile evaluării și recomandări.
Ce să ai la tine: actul de identitate și, dacă există, documente medicale sau psihologice anterioare. Chestionarele și interviul pentru aparținători le stabilim împreună pe parcursul evaluării.