În lumea noastră din ce în ce mai iluminată de progresele științifice, ușile autodescoperirii se deschid tot mai larg, permițându-i individului să pătrundă în tainele propriei predispoziții genetice față de o pleiadă de afecțiuni și tulburări. Perspectivele tentante ale profilării genetice promit să ofere cunoștințe neprețuite, care pot să-și aducă contribuții substanțiale la construirea unor planuri de tratament personalizate, adaptate fiecărui individ în parte.
Totuși, în eseurile pline de profunzime ale lui Ahn și Perricone din anul 2023, se dezvăluie o temă complexă și subtilă. Aceasta deschide poarta spre o posibilitate tulburătoare: adâncirea cunoașterii propriilor riscuri genetice pentru tulburările mintale poate purta în spatele său consecințe nedorite și potențial negative.
Imaginea se conturează astfel: Un individ primește cunoștință despre faptul că poartă un risc crescut de a dezvolta afecțiuni precum depresia sau schizofrenia. Consecința imediată, așa cum sugerează Ahn și Perricone, poate fi cristalizarea unei perspective mai pesimiste cu privire la prognosticul său sau la propria capacitate de îmbunătățire. Este ca și cum norii disperării se adună amenințător, lăsând o umbră asupra traseului către starea de bine. În plus, persistă ideea îngrijorătoare că o predispoziție genetică sporită pentru tulburările mintale se contopește inextricabil cu propria identitate, lăsând puțin sau deloc spațiu pentru transformare sau transcendență. Dar de ce bântuie acest spectru al permanenței?
Ahn și Perricone îndrăznesc să propună că rădăcina acestei dileme se află în modul în care indivizii conceptualizează bazele genetice ale tulburărilor psihologice. Totul se reduce la o alegere de sisteme de credințe. Unii se pot angaja în doctrina conform căreia suferințele mintale sunt turnate în piatră – o mentalitate fixă, dacă vreți. În contrast puternic, există cei care privesc aceste condiții ca fiind pline de fluiditate și mutabilitate în timp – o mentalitate de creștere. Autorii presupun că prima mentalitate implică faptul că predispozițiile genetice, cum ar fi un risc crescut de a dezvolta tulburarea de consum de substanțe, îi închide într-o identitate statică, imună la vânturile influenței mediului sau la alegeri personale. Această atitudine cognitivă, spun ei, izvorăște din fântâna essentialismului psihologic. Cu alte cuvinte, este credința că categoriile pe care le creăm, cum ar fi tulburările mintale, reflectă o esență fundamentală care se află la baza ființei umane.
În analele psihologiei, lucrarea semnificativă a lui Carol Dweck și a colaboratorilor săi răspândește o rază de speranță. Studiile lor remarcabile au ilustrat potențialul unei mentalități de creștere de a modela rezultatele psihologice în mod profund pozitiv. Să luăm, de exemplu, o mentalitate de creștere în ceea ce privește inteligența unui individ. Aceasta implică convingerea că priceperea intelectuală nu este neschimbătoare, ci poate crește prin efort și dobândirea strategică de cunoștințe. O astfel de mentalitate a fost asociată cu performanțe academice îmbunătățite în rândul studenților. De asemenea, credința că emoțiile pot fi controlate și gestionate este legată de o stare mai bună de bine, mai puține simptome depresive și o mai bună adaptare socială în rândul studenților.
Astfel, se pune înaintea noastră întrebarea de un milion de dolari: poate adoptarea unei mentalități de creștere cu privire la riscurile propriilor stări de sănătate mintală să aducă, de asemenea, rezultate pozitive?
Autorii contemplă această posibilitate intrigantă și iau în considerare remedii potențiale pentru „pesimismul prognostic” care bântuie cei conștienți de riscurile lor pentru sănătatea mintală. Un remediu promițător ar putea consta în educarea indivizilor cu privire la concepțiile greșite comune despre genetica umană. De asemenea, o cercetare științifică mai amplă ar putea investiga dacă învățarea indivizilor despre caracterul maleabil al genelor ar putea, într-adevăr, contribui la o sănătate mentală mai bună.
În această poveste ce se desfășoară, tratamentele bazate pe dovezi emergă ca un far de speranță. Poate că ele ar putea integra un element dedicat cultivării unei mentalități de creștere în ceea ce privește sănătatea mentală – o credință că categoriile și simptomele tulburărilor mintale sunt maleabile și susceptibile de îmbunătățire în timp. O astfel de transformare a gândirii nu numai că împuternicește individul, dar, precum o undă într-un iaz, are potențialul de a eroda treptat monolitul stigmatului legat de sănătatea mentală în societate, în ansamblu. Acesta este un punct care amintește de filosofia profundă a lui Viktor Frankl, fondatorul logoterapiei. Conform lui Frankl, semnificația vieții este descoperită în mod individual, iar o atitudine de creștere poate ajuta oamenii să-și găsească sensul în fața provocărilor. Acesta este un pilon de încredere și speranță care ne poate ghida către un viitor mai strălucitor și mai înțelegător.
Bibliografie:
Impacts of Learning One’s Own Genetic Susceptibility to Mental Disorders; Woo-kyoung Ahn și Annalise M. Perricone
Mindsets: A View From Two Eras; Carol S. Dweck dweck@stanford.edu și David S. Yeager.