Burnout
Surmenaj, epuizare
Dereglări asociate fenomenului
Terapia cognitiv-comportamentală
Introducere
Sindromul de burnout (surmenaj, epuizare) este mai mult decât o simplă stare de oboseală. Este o manifestare a stresului prelungit și nerezolvat, care afectează nu doar aspectele fizice ale vieții noastre, ci și cele emoționale și cognitive. Epuizarea poate fi declanșată de stresorii din mediul de muncă, dar și de provocările personale, precum problemele de sănătate sau dificultățile familiale. Acestea pot conflua și pot crea o spirală descendentă, afectând în cele din urmă calitatea vieții noastre.
În această lumină să nu uităm totuși de capacitatea noastră de a alege în fața adversității. Chiar și în mijlocul epuizării, putem alege să căutăm sensul și să ne reamintim de direcția noastră în viață. Este un act de voință și o reafirmare a propriei noastre libertăți interioare.
Burnoutul nu este doar un fenomen individual, ci poate avea implicații și asupra societății în ansamblu. Atunci când un număr semnificativ de oameni se confruntă cu epuizarea, aceasta poate afecta productivitatea și relațiile în cadrul comunității. Este responsabilitatea noastră, atât ca indivizi, cât și ca societate, să găsim modalități de a preveni și de a gestiona epuizarea pentru a menține echilibrul și bunăstarea noastră.
În cele din urmă, înțelegerea surmenajului (burnout) nu se rezumă doar la diagnostic și tratament, ci și la explorarea modului în care putem redescoperi sensul și direcția în viața noastră. Epuizarea poate fi un semnal că trebuie să facem ajustări și schimbări pentru a ne îndrepta către ceea ce contează cu adevărat pentru noi. Este un proces de auto-reflecție și de redescoperire a scopului nostru în lume.
Impulsul către epuizare (burnout) implică interacțiuni complexe între factori specifici persoanei și factori legați de muncă din mediul extern. Deși epuizarea este un fenomen distinct, există o suprapunere semnificativă între simptomele epuizării și cele ale depresiei, iar persoanele care suferă de epuizare clinică severă pot manifesta tranzitoriu simptome de depresie sau pot prezenta depresie subclinică. În acest context, oricine se confruntă cu epuizarea poate fi predispus la dezvoltarea unei forme de depresie clinică evidente.
A 11-a Revizuire a Clasificării Internaționale a Bolilor (ICD-11) a Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) definește epuizarea (burnout) în următorul mod:
Epuizarea este un sindrom conceptualizat ca rezultat al stresului cronic la locul de muncă care nu a fost gestionat cu succes. Acest sindrom se caracterizează prin trei dimensiuni principale:
• sentimentele de epuizare sau epuizare de energie,
• creșterea distanței mentale față de propria activitate profesională, sau apariția sentimentelor de negativism sau cinism legate de aceasta; și
• eficacitate profesională redusă12.
Simptome burnout
Semne comune ale burnoutului includ:
* Sentimentul persistent de oboseală și epuizare: Persoana afectată se simte obosită constant, indiferent de odihna sau somnul pe care îl primește. Acesta este un semn clar al epuizării fizice și mentale.
* Sentimente de neputință, îngrădire și înfrângere: Persoana se poate simți neajutorată, captivă într-o situație fără ieșire sau învinsă de stresul și presiunea muncii sau a vieții personale.
* Sentimentul de detasare/singurătate în lume: Aceasta poate fi o senzație de izolare socială sau o senzație de a fi deconectat de mediul înconjurător și de ceilalți oameni. Persoana afectată poate avea dificultăți în stabilirea legăturilor sau în menținerea relațiilor interpersonale.
* Dezvoltarea unei perspective negative: Persoana poate deveni cinică sau negativă cu privire la muncă, la ceilalți sau la viață în general. Aceasta poate avea tendința de a vedea doar partea negativă a lucrurilor și poate deveni pesimistă.
* Îndoieli cu privire la sine: Persoana afectată poate începe să își pună la îndoială abilitățile și competențele. Acest lucru poate duce la o scădere a încrederii în sine și la sentimente de auto-devalorizare.
* Procrastinare și întârzieri în îndeplinirea sarcinilor: Persoana poate începe să amâne sarcinile și să aibă dificultăți în a le finaliza la timp. Aceasta poate fi rezultatul lipsei de energie sau de motivație.
* Sentimentul de copleșire: Persoana se poate simți copleșită de responsabilități și presiuni, ceea ce poate duce la o incapacitate de a face față acestor solicitări.
Aceste simptome pot varia în intensitate și pot afecta fiecare persoană în mod diferit. Este important să se acorde atenție acestor semne și să se caute ajutor sau să se ia măsuri pentru a gestiona și preveni epuizarea profesională.
Istoric
Psihologul Herbert Freudenberger este creditat pentru aducerea termenului de „epuizare” în lexicul cercetărilor în 1974, definindu-l ca pe pierderea motivației, creșterea sentimentului de epuizare emoțională și cinismul pe care l-a observat în rândul voluntarilor care lucrau la o clinică gratuită din New York City. Profesioniștii din domeniul sănătății mintale, care erau anterior idealisti, se simțeau epuizați și obosiți, resentându-și pacienții și clinica.
Epuizarea (burnout) este acum recunoscută ca o tulburare medicală legitimă de către o mare parte a medicinei tradiționale și i s-a acordat chiar propria codificare ICD-10 (Z73.0 – Stare de epuizare cu extenuare vitală). Multe dintre simptomele epuizării se suprapun cu caracteristicile depresiei, inclusiv oboseala extremă, pierderea pasiunii și intensificarea cinismului și negativității.
Christina Maslach, profesor emerit la Universitatea din California, Berkeley, și una dintre cele mai importante cercetătoare în domeniul epuizării, a început să studieze acest fenomen emergent în anii 1970 printr-o serie de interviuri extinse cu angajați din organizații de servicii. Analizând interviurile, Maslach și colegii săi au observat o tendință: muncitorii raportau adesea sentimente profunde de epuizare emoțională, negativitate îndreptată împotriva clienților și pacienților și o criză în ceea ce privește sentimentele de competență profesională. La fel ca simptomele depresiei, epuizarea sufoca ambițiile, idealismul și stima de sine ale oamenilor.
Publicarea articolului lui Maslach „Burned-Out” din 1976, publicat în revista Human Behavior, a generat o mare reacție publică, popularizând conceptul de epuizare în presa populară. Maslach a primit o avalanșă incredibilă de scrisori și apeluri telefonice de la persoane care erau recunoscătoare să afle că nu sunt singure în experiența lor de epuizare.
„Nu mă așteptam deloc la o astfel de reacție„, a spus Maslach. „Impactul acelui articol a fost pur și simplu imens.” Articolul a condus la mai multe cercetări, mai multe cărți și mai multă atenție din partea revistelor academice.
Maslach și colega sa Susan E. Jackson (Universitatea Rutgers) au colaborat la ceea ce avea să devină cea mai influentă structură pentru definirea și evaluarea epuizării. Publicat în 1981, articolul original care descrie Inventarul de Epuizare Maslach a fost citat de peste 6.000 de ori până în prezent, conform Google Scholar. Scala evaluează epuizarea pe baza a trei răspunsuri cheie la stres: un sentiment copleșitor de epuizare, sentimente de cinism și detasare și un sentiment de ineficacitate profesională și lipsă de realizare.
Un fenomen ocupațional
Conform OMS, epuizarea profesională (burnout) nu este considerată o condiție medicală, ci este în totalitate un fenomen ocupațional. Inițial, semnele și simptomele epuizării profesionale sunt subtile, cu progres treptat. Deși conștienți de schimbările negative în funcționarea lor mentală (emoțională, cognitivă) și fizică, la început, mulți dintre cei afectați nici nu recunosc, nici nu înțeleg legătura dintre aceste schimbări și epuizarea resurselor lor de energie mentală și fizică și starea lor de bine.
Deși potrivit definiției OMS, epuizarea profesională (burnout) nu este o condiție medicală, este imperativ să se excludă tulburări epuizante nelegate, tulburare de adaptare, depresie sau anxietate și să se recunoască dovezi raportate ale unei legături între epuizarea clinică persistent semnificativă și insomnie, boli cardiovasculare și caracteristici ale unor tulburări metabolice, cum ar fi niveluri crescute de trigliceride, lipoproteine cu densitate mică, colesterol total și glucoză la post.
Trebuie făcută o distincție între epuizarea profesională cu simptome ușoare care nu interferă cu munca și nu determină căutarea ajutorului profesional și epuizarea incapacitantă cu simptome severe, numită epuizare clinică, care împiedică persoana afectată să lucreze și o determină să caute ajutor profesional.
Un aspect deosebit de îngrijorător este creșterea numărului de angajați care iau concedii medicale prelungite sau se pensionează anticipat din cauza epuizării profesionale nerezolvate. Din păcate, OMS nu recunoaște oficial epuizarea profesională ca o afecțiune medicală, ceea ce face dificilă colectarea datelor epidemiologice și dezvoltarea de politici adecvate de prevenire și intervenție pentru a aborda această problemă prezentă la nivel global. Este necesar să investigăm mai profund această problemă și să dezvoltăm resurse pentru a ajuta persoanele afectate de epuizare profesională să-și recâștige echilibrul și să se întoarcă la o viață și o activitate profesională satisfăcătoare.
Surmenajul în cifre
Un procent de aproximativ 7% până la 9% dintre europenii care sunt activi în câmpul muncii par să fi experimentat simptomele epuizării profesionale clinice, dar prevalența este mult mai mare în unele profesii. Un studiu realizat în Austria a raportat simptome de epuizare clinică în aproximativ 50% din cazurile medicilor.
Epuizarea clinică persistentă se asociază cu o reacție somatică exagerată, care include tensiune, iritabilitate, tulburări de somn și niveluri ridicate de cortizol în sânge. Epuizarea continuă afectează, de asemenea, funcțiile executive, conducând la o memorie slabă, dificultăți de concentrare și atenție, precum și la probleme în funcționarea cognitivă și somn. Persoanele afectate de epuizare resimt sentimente de neputință, disperare, lipsă de putere, scăderea stimei de sine, cinism, nemulțumire față de realizările personale, stres, incapacitate de a face față și dificultăți în fața cerințelor legate de muncă.
Dereglări asociate fenomenului de burnout
Epuizarea profesională (burnout) și tulburările de somn nu sunt rare în rândul persoanelor expuse la stresul psihosocial sau la factorii de stres de la locul de muncă, probabil din cauza epuizării resurselor de energie și a dereglării axei hipotalamo-hipofizo-adrenale (HPA) și a sistemului nervos simpatic, care reprezintă procese fiziopatologice comune la ambele condiții. Mai mult, epuizarea profesională și tulburările de somn sunt interconectate în așa fel încât disfuncția emoțională asociată epuizării profesionale favorizează tulburările de somn, iar, invers, oboseala și epuizarea resurselor de energie asociate tulburărilor de somn favorizează epuizarea profesională. Astfel, epuizarea profesională (burnout) și tulburările de somn se susțin reciproc. În acest context, dificultatea de a adormi, somnul de calitate insuficientă și oboseala resimțită la trezire diminuează resursele de energie cognitive și emoționale, conducând la o scădere a capacității de coping psihologic. Acest lucru duce la agravarea epuizării profesionale.
Terapia cognitiv-comportamentală (TCC) în contextul epuizării profesionale (burnout)
TCC este o tehnică psihologică interactivă menită să sprijine sănătatea mentală prin promovarea identificării propriilor gânduri negative și procese emoționale legate de factorii de stres psihologici sau de la locul de muncă, precum și a răspunsurilor maladaptive mentale și fizice la aceștia. TCC se concentrează, de asemenea, asupra situațiilor actuale și asupra conștientizării propriilor obiective în viață. Scopul este normalizarea stării emoționale și promovarea gândirii concentrate, a adaptării mentale, a gestionării sarcinilor și a capacității de a dezamorsa situațiile potențial problematice și de a corecta comportamentele maladaptive. În contextul epuizării profesionale, s-a constatat că TCC are beneficii relative în îmbunătățirea comportamentului la locul de muncă, a performanței generale la serviciu și în reducerea tensiunii mentale. Împreună cu intervenția legată de muncă, TCC este benefică clinic și poate contribui la o reluare rapidă a activității profesionale. Cu toate acestea, pentru a îmbunătăți eficacitatea TCC, ar trebui să se vizeze mai direct factorii specifici asociați genezei epuizării profesionale. După aproximativ 10 săptămâni de TCC, persoanele cu epuizare clinică pot observa o îmbunătățire generală a simptomelor lor, inclusiv a dificultăților cognitive; totuși, aceste persoane încă au rezultate mai slabe la teste cognitive în comparație cu persoanele din grupul de control. Este posibil ca cei care dezvoltă epuizare profesională să fi experimentat anterior o diminuare a funcțiilor executive, predisponându-i astfel la epuizare. În astfel de cazuri, epuizarea devine o povară suplimentară suprapusă unei funcționări executive deja deficitare, ceea ce reduce și mai mult reziliența cognitivă, capacitatea de gestionare și autocontrolul. Cu toate că este puțin probabil, dificultățile cognitive persistente cauzate de epuizare pot deveni permanente sau ar putea fi necesar mai mult timp pentru ca aceste dificultăți cognitive să se rezolve.
Mindfulness în contextul epuizării profesionale (burnout)
Mindfulness este un proces mental menit să aducă o stare de conștiență atențională prin angajarea non-judicioasă și observarea deliberată și liberă a propriilor emoții, sentimente, gânduri și acțiuni pe măsură ce se desfășoară. Cei care practică mindfulness prezintă o flexibilitate psihologică crescută și pot controla eficient experiențele interne negative pentru a interacționa în mod pozitiv cu mediul imediat. Acest lucru poate deschide calea către o schimbare în percepția cognitivă, cu reevaluarea emoțiilor negative și a evenimentelor din viață, permițând găsirea unui sens, a compasiunii și a identității de sine în raport cu experiențele adverse și modificarea consecventă a comportamentelor maladaptive. Îmbunătățirea reglării emoționale, a atenției și a comportamentului indusă de mindfulness este asociată cu creșterea nivelurilor personale de energie mentală, autocontrol, satisfacție, conștiinciozitate, empatie și competență, precum și cu schimbări structurale și funcționale pozitive în regiunile creierului (cortexul prefrontal, amigdala, hipocampul) care reglează funcțiile executive, învățarea și răspunsurile la stres. În contextul epuizării profesionale, reevaluarea pozitivă mediată de mindfulness a factorilor de stres la locul de muncă și a răspunsurilor cognitive-afective la acești factori de stres (epuizare emoțională și oboseală cognitivă), prin atribuirea lor mentală a unei conotații mai blânde, poate promova înțelegerea de sine a experienței de epuizare profesională, crescând astfel rezistența mentală și restaurând un sentiment de sens în ciuda circumstanțelor adverse care au cauzat epuizarea.
Concluzii
Acest fenomen profesional insidios, a atras atenția din ce în ce mai mult în ultimii ani, și pe bună dreptate. Este o afecțiune care ne afectează esența însăși a bunăstării noastre, erodându-ne încet, dar sigur, sentimentul de sine, scopul și vitalitatea. Pe măsură ce am explorat complexitatea burnoutului, am ajuns să înțelegem că nu este vorba doar de a ne simți obosiți sau copleșiți, ci de o stare profundă de epuizare emoțională, oboseală fizică și oboseală cognitivă provocată de factori de stres neîncetat și neadresat, atât la locul de muncă, cât și în viața personală.
Una dintre lecțiile esențiale pe care le putem trage din această explorare este necesitatea de a recunoaște din timp semnele și simptomele epuizării. La fel ca în povestea broaștei care fierbe, în care broasca nu percepe creșterea treptată a temperaturii decât atunci când este prea târziu, indivizii care suferă de burnout adesea nu reușesc să vadă semnele de avertizare decât atunci când sunt scufundați în el. Conștientizarea este primul pas spre prevenire și recuperare.
În plus, legătura dintre burnout și depresie subliniază gravitatea acestei afecțiuni. Epuizarea poate fi o poartă de acces către depresia clinică, iar linia dintre cele două poate fi neclară, ceea ce face crucială căutarea de ajutor atunci când este nevoie. Sănătatea noastră mintală este un bun prețios, iar îngrijirea acesteia ar trebui să fie o prioritate permanentă, nu o ultimă soluție.
Implicațiile epuizării se extind dincolo de individ, afectând locurile de muncă, productivitatea și chiar sănătatea publică. Organizațiile trebuie să adopte o atitudine proactivă în abordarea burnoutului, recunoscând că nu este o chestiune de slăbiciune individuală, ci o problemă sistemică care necesită soluții sistemice. Recunoașterea de către Organizația Mondială a Sănătății a burnoutului ca fiind un fenomen profesional ar trebui să servească drept semnal de alarmă pentru angajatorii din întreaga lume.
În concluzie, înțelegerea burnoutului nu este doar o simplă preocupare academică, ci o chestiune de bunăstare personală și socială. Trebuie să fim vigilenți în recunoașterea semnelor sale, compasionați în răspunsul nostru față de cei care suferă de ea și neobosiți în eforturile noastre de a o preveni. În timp ce navigăm prin complexitatea vieții și a muncii moderne, să nu uităm de importanța menținerii flăcării noastre interioare, căci tocmai această vitalitate este cea care ne alimentează existența și ne permite să prosperăm într-o lume care adesea cere prea mult de la noi.
.